"Acest volum îşi propune să reconstituie istoria miliară a perioadei dintre abandonarea provinciei Dacia şi retragerea ultimelor elemente ale puterii militare romano-bizantine de pe frontiera dunăreană, în al doilea deceniu al secolului al VII-lea. Prin Dacia înţelegem tot spaţiul mărginit de Tisa, Dunăre şi Nistru, care înainte de cucerirea romană a fost populat de triburile denumite convenţional de istoricii moderni „geto-daci”. Retragerea armatei şi a administraţiei romane a eliminat frontiera dintre teritoriul care fusese ocupat şi cel rămas în afara pro-vinciei, şi, de aceea, istoria acestui spaţiu trebuie tratată în ansamblul său, pentru perioada care a urmat. Am dorit să evit folosirea termenului „spaţiul carpato-dunărean” pentru a-l denumi, pentru că este anistoric. Lucrarea nu-şi propune studierea istoriei romanităţii nord-dunărene, şi nici nu discută problema continuităţii de locuire a daco-romanilor în secolele IV-VII, la nord de Dunăre. Este o istorie a conflictelor care s-au desfăşurat în Dacia. Nu este o sarcină uşoară, deoarece izvoarele care au supravieţuit nu ne îngăduie decât o cunoaştere lacunară a ceea ce s-a petrecut în acest spaţiu de-a lungul unui sfert de mileniu. Ele au înregistrat în cea mai mare proporţie evenimente petrecute pe teritoriul de atunci al Imperiului Romano-Bizantin, iar Dacia post-romană intra din ce în ce mai mult într-un con de umbră. Începea ceea ce se numeşte în mod curent „mileniul întunecat”"--